Ţintuit etern între vremi şi noroaie,
Ţăranul român înfige-n zadar
Ţăruşi de liman pentru râuri de zoaie
Ţâşnite din vraja unui hotar.
Ţanţoş, se uită spre vremi, din noroaie,
Ţipându-şi durerea de veacuri rămasă,
Ţâncii sortiţi să înfrunte gunoaie
Ţopăie trist, departe, acasă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu