Autorul acestei cărţi, domnul Cătălin Angelo Ioan, este un distins profesor de matematică; de fapt, este un distins conferenţiar universitar, doctor în matematici, care, sub presiunea timpului – şi a unei chemări lăuntrice -, trece către arta cuvântului, migrând astfel dinspre concretul absolut, manifest prin număr, simbolizând astfel idei de supravieţuire reală, factologică, către un univers mai puţin incifrat, chiar dacă povestirile sale păstrează încă misterul, adeseori înfricoşător, pentru unii, al relaţiei strict matematice, pitagoreice.
Domnul Cătălin Angelo Ioan trece, prin această carte de proză modernă diuncolo de numere, de filosofii şi simboluri, înplinindu-se astfel în cuvânt, în logos şi în taina literei de plumb. El părăseşte, astfel, Grecia antică, cu care se înrudeşte structural şi biologic, către un timp ce nu-i aparţine total, şi pe care vrea să-l exploreze cu mintea şi sufletul tributare logicii şi relaţiei matematice.
Semnatar, de fapt autor, a douăzeci şi cinci de cărţi de matematică, domnul Cătălin Angelo Ioan evadează, prin „Moartea ca o dobândă”, dintr-o lume în alta, la vedere, deopotrivă de simplă, de enigmatică, prin taina unor adevăruri reci, pe care simt că le caută disperat şi fără încetare.
Aparent, scrisul său, beletristic, este curat, uşor ca o zicere şi, uneori, dezvăluie spre lume descoperiri, din care, nouă, ne arată doar un fragment, ridică doar un colţ de metaforă.
Dincolo de cuvântul pe care îl întregeşte cu spiritul, dincolo de semnele cărţii ce pare, adeseori, lipsită de o suverană rigoare, descoperim un univers încărcat de convulsii, de o anume energie brusc eliberată din scoica de aur a gândului.
„Maşina de citit vise”, dar şi ţesătura directă a altor povestiri, vine, parcă tiptil, dintr-o serie de lumi paralele, în care, acum, pare să trăiască autorul însuşi. Ele, prozele, cheamă mereu la cunoaştere de sine, teleportându-ne către un univers ancestral, misterios desigur, nu departe de cel spre care gândim, în singurătăţile noastre, eliminându-ne timpul prevestitor de destine.
Citiţi, în rândurile ce urmează, începuturile acestui scriitor, de care vom mai auzi, cu siguranţă. Veţi descoperi, desigur, un fel de recunoaştere a existenţei sale, discretă, convingându-vă că harul, izvorât din cuvânt se împlineşte, armonios, în taina alfanumerică a unor stricte şi impersonale legităţi matematice. Încă odată, veţi înţelege de ce au existat (şi există), în lumea în care trăieşte Cătălin Angelo Ioan, un Ion Barbu, un Solomon Marcus (şi nu numai), scriitori care au pus, definitiv, semnul identităţii între aceste moduri de exprimare, împlinite deopotrivă în literatură şi matematică.
Coriolan Păunescu
Domnul Cătălin Angelo Ioan trece, prin această carte de proză modernă diuncolo de numere, de filosofii şi simboluri, înplinindu-se astfel în cuvânt, în logos şi în taina literei de plumb. El părăseşte, astfel, Grecia antică, cu care se înrudeşte structural şi biologic, către un timp ce nu-i aparţine total, şi pe care vrea să-l exploreze cu mintea şi sufletul tributare logicii şi relaţiei matematice.
Semnatar, de fapt autor, a douăzeci şi cinci de cărţi de matematică, domnul Cătălin Angelo Ioan evadează, prin „Moartea ca o dobândă”, dintr-o lume în alta, la vedere, deopotrivă de simplă, de enigmatică, prin taina unor adevăruri reci, pe care simt că le caută disperat şi fără încetare.
Aparent, scrisul său, beletristic, este curat, uşor ca o zicere şi, uneori, dezvăluie spre lume descoperiri, din care, nouă, ne arată doar un fragment, ridică doar un colţ de metaforă.
Dincolo de cuvântul pe care îl întregeşte cu spiritul, dincolo de semnele cărţii ce pare, adeseori, lipsită de o suverană rigoare, descoperim un univers încărcat de convulsii, de o anume energie brusc eliberată din scoica de aur a gândului.
„Maşina de citit vise”, dar şi ţesătura directă a altor povestiri, vine, parcă tiptil, dintr-o serie de lumi paralele, în care, acum, pare să trăiască autorul însuşi. Ele, prozele, cheamă mereu la cunoaştere de sine, teleportându-ne către un univers ancestral, misterios desigur, nu departe de cel spre care gândim, în singurătăţile noastre, eliminându-ne timpul prevestitor de destine.
Citiţi, în rândurile ce urmează, începuturile acestui scriitor, de care vom mai auzi, cu siguranţă. Veţi descoperi, desigur, un fel de recunoaştere a existenţei sale, discretă, convingându-vă că harul, izvorât din cuvânt se împlineşte, armonios, în taina alfanumerică a unor stricte şi impersonale legităţi matematice. Încă odată, veţi înţelege de ce au existat (şi există), în lumea în care trăieşte Cătălin Angelo Ioan, un Ion Barbu, un Solomon Marcus (şi nu numai), scriitori care au pus, definitiv, semnul identităţii între aceste moduri de exprimare, împlinite deopotrivă în literatură şi matematică.
Coriolan Păunescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu