04 mai 2007

UMBRELE


Drumul pustiu ce-mi poartă paşii e presărat de umbre. Aş vrea să fiu singur, absolut singur în gândurile mele, dar umbrele îmi apar fantomatice în faţă.
Uneori sunt umbre mari care vor să mă strivească, alteori sunt unele aşa de mici încât se materializează numai în gândul meu.
Dar ce este oare o umbră?
Dacă este ceva material, de ce nu pot să o ating, să-i vorbesc, să-i spun: "Măi umbră, de ce mă urmăreşti? Haide, vino încoace, să ne aşezăm puţin pe marginea drumului şi să stabilim odată, pentru totdeauna, cine urmăreşte pe cine!".
Dacă o umbră este de natură spirituală, atunci de ce este aşa de puternică încât îmi striveşte sufletul?
Merg mai departe şi umbrele prind culoare...
Sunt umbre roz, dar şi umbre negre.
Sunt umbre clare, dar şi unele învăluite în mantia timpului...
Fug mai repede decât soarele încercând să-l prind deasupra mea. Reuşesc o clipă...
Ce este însă o clipă? Poate fi definită?
Am bănuiala că nici nu există aşa ceva...
Este poate doar o licenţă poetică...
Dar cum ar putea oare un cuvânt inventat să ne influenţeze viaţa? Nu suntem, în fond, robii unor clipe?
Cât durează, în sine, o privire, un gest, un gând, o idee?
Doar o clipă...
Printre umbrele sufletului găseşti puterea de a mai spune: O privire, un gest, un gând, o idee pot influenţa un destin!
Clipele vin, rămân prin ele însele şi apoi, indiferent de voinţa noastră, dispar pentru totdeauna !
Umbrele reapar, iar în amurg se sparg în mii de fragmente, amestecându-se, devenind şi mai neclare, reuşind să mă împresoare...
Încerc să zbor, să înving soarele încă odată, dar el, în înţelepciunea-i eternă cedează, lăsându-mă pradă nopţii şi visărilor lunii...
Mă opresc obosit după atâta efort şi aştept o nouă zi, alte umbre, alte clipe...
Mereu altele...

Niciun comentariu: