04 mai 2007

POLITICHIE DE ALCOV


- Ce mai faci Miţo?
- Ce mai faci Siţo?
În „leaving-ul familiar” (aşa cum îi spunea Miţa), adică acea cameră de părăsire a tuturor convenţionalismelor familiale, în acea zi, se întâlniseră două prietene vechi.
Miţa era diminutivul de la Maria. În cercuri alese i se spunea Mary, dar pentru prietenele foarte apropiate era simplu: Miţa. După cum spunea chiar ea însăşi: „prietenele ei era una: Siţa”. Ca şi în cazul Miţei, Siţa nu era numele adevărat.O chema Sanda dar, cum ar fi putut să facă altfel, se recomanda în societate „Sandy”. N-a ştiut niciodată de unde sau cine i-a spus Siţa. Poate în copilărie, vreunul din părinţi i-a bagatelizat numele marcând-o astfel pe viaţă, macăr între prieteni.
- Nu te-am mai văzut, soro, de un car de ani, spuse Miţa.
De fapt, nu se văzuseră de câteva zile, dar era, aşa, un fel de convenţie tacită de început de dialog.
- Ei, Miţo, am avut atâta treabă. Ştii doar cât sunt de ocupată toată ziua.
Amândouă femeile nu lucraseră niciodată. De fapt, pentru a respecta „adevărul istoric” (aşa cum îi plăcea Miţei să spună), fiecare avusese câte o tentativă în tinereţe.Se angajaseră, cu mulţi ani în urmă, la o fabrică de confecţii. De fapt, chiar acolo se şi cunoscuseră. Nu rezistase, nici una dintre ele, mai mult de o lună. Atunci când patronul le dăduse salariile pentru perioada lucrată, fuseseră tare indignate.
- Cum fă, atâta ne dă ăsta pentru cât am muncit pentru el?
- Da dragă, spune şi tu... La câte studii avem noi, ăsta ne exploatează ca pe nişte animale.
Astfel, a doua zi, îşi luară cărţile de muncă ce se vor odihni pentru totdeauna într-un sertar bine, prea bine dosit al unui dulap.
Şcoală nu aveau din cale afară. Fiecare terminase cele opt clase şi apoi începuseră cursurile unei şcoli profesionale. Miţa trebuia să ajungă croitoreasă, iar Siţa coafeză. Se căsătoriseră amândouă, însă, prea devreme, la numai 16 ani.
Bărbaţii aveau slujbe bănoase şi le tratau ca pe nişte prinţese. Este drept că, între timp, din cauza sedentarismului se cam „îngrăşaseră”, fiind la un moment dat în situaţia de a fi mai uşor sărite decât ocolite. Soţii le iubeau însă şi niciodată nu le reproşau ceva.
Cu toate acestea, cele două femei, se plângeau una alteia cât sunt de ocupate. Cumpărarea unei simple pâini se transforma, uneori, într-o adevărată aventură, mai întotdeauna stressantă.
În acea zi, subiectul discuţiei era unul arzător: Guvernul demisionase! Tocmai anunţase la televizor.
De câţiva ani, Miţa era adepta înfocată a unei politici de dreapta, iar Siţa a celei de stânga. Nici una şi nici cealaltă nu pricepeau prea bine ce înseamna treaba asta cu stânga sau cu dreapta. De fapt, hai să fim sinceri, nu pricepeau nimic.
Se uitau însă toată ziua la ştiri, atunci când, evident, nu erau telenovele captivante. Iar cum tot românul trebuie să facă politică, hop şi ele. La început, Miţa a fost cea care a lansat provocarea. I-a spus Siţei, la una din convorbirile lor, întotdeauna neterminate, că ea simpatizează cu „dreapta”. Habar nu avea ce este asta, precum am mai spus, dar îi plăcea mai mult cum suna... De altfel, la mâna stângă, se tăiase odată rău cu un cuţit şi avea o mică cicatrice. De atunci nu mai suporta stânga. Siţei, fiindu-i indiferent, alesese stânga tocmai pentru a avea subiect de discuţie în contradictoriu (nu că ar fi gândit ceva diferit de cealaltă, dar aşa, ca să alunge monotonia).
Când începeau să discute politică, livingul devenea un adevărat parlament asiatic. Argumentele pro şi contra zburau cu repeziciune de la una la alta, slobozite printre două guri de cafea şi trei pufăieli din ţigaretele numite, cum altfel decât: „Parliament”.
- Soro, degeaba spui că Guvernul ăsta nu a făcut nimic, spuse deodată Miţa. Tu nu vezi că ne-a băgat în Uniunea Europeană?
- Lasă-mă dragă cu argumentele tale! Le-am mai auzit! Şi ce crezi că o să trăim mai bine acum? Uită-te la japonezi.Ei nu sunt în Uniunea Europeană şi nici nu cred că o să vrea să intre. Vezi ce bine o duc!
- Da dragă, aşa o fi cum zici tu, dar japonezilor cele pasă, au zidul ăla chinezesc ce îi apără. Pe noi acum, uite, o să ne apere „uie” asta de toţi: unguri, ruşi...
- S-o crezi tu! O să vezi tu cum, acum, o să vină toţi să ceară azil în România! Ce o să te mai faci dragă, când vânzătoarea de la pâine o să-ţi vorbească ruseşte, iar aia de la coafor o să te tundă ungureşte?
Şi uite-aşa, discuţia continuă, cu afirmaţii tranşant emanate.
La un moment dat, apăru un moment de cumpănă. Amândouă fură de acord că politica tuturor Guvernelor de până atunci le-a împiedicat afirmarea. Miţa ar fi putut deveni o mare creatoare de modă, iar Siţa o adevarată „hair-stylist” dacă Guvernele astea s-ar fi aplecat mai mult deasupra lor.
Se uitară o clipă, nedumerite, una la alta, conştiente de pericolul dispariţiei, din acel moment, a tuturor divergenţelor de opinii.
Din fericire, Miţa avu un moment de revelaţie şi spuse:
- Soro, a început de 5 minute telenovela cu Alfonso şi noi pierdem timpul vorbind despre ăştia! Schimbă repede canalul!

Niciun comentariu: